Vadim Țurcan: Achizițiile publice de lucrări necesită o planificare riguroasă, cunoașterea legislației și implicarea specialiștilor din domeniul construcțiilor

Publicat pe 1 dec. 2021
Distribuie:
Press release in English:

De modul în care autoritățile contractante efectuează achizițiile în mare parte depinde eficiența utilizării banilor publici. Din acest motiv, principiile de economie, eficiență și transparență sunt cerințe de bază la efectuarea achizițiilor de bunuri, lucrări sau servicii. Achizițiile de lucrări reprezintă peste 4.5 miliarde de lei, iar aproape jumătate din contestațiile depuse în anul 2020 fac referință la acest tip de achiziție. Care este situația actuală a achizițiilor publice de lucrări, care sunt prevederile care reglementează acest domeniu, ce ar trebui îmbunătățit, dar și cum putem monitoriza corect o achiziție publică de lucrări ne povestește expertul în achiziții publice, Vadim Țurcan.

Ana-Maria Veverița: Cum descrieți contextul actual al achizițiilor publice de lucrări din Republica Moldova?

Vadim Țurcan: Achizițiile publice de lucrări sunt probabil cele mai complexe proceduri din punct de vedere al întocmirii documentației de atribuire. Conform raportului Agenției Achiziții Publice în anul 2020, achizițiile de lucrări reprezintă peste 4.5 miliarde de lei, ceea ce constituie aproximativ 50% din totalul de contracte atribuite, după valoarea contractată. Un alt indicator ar complexității achizițiilor publice de lucrări reprezintă numărul total de contestații depuse de către operatorii economici la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor. Astfel în anul 2020 au fost depuse 510 de contestații, ceea ce reprezintă aproximativ 40% din totalul de contestații depuse.

AMV: Care sunt actele care reglementează achizițiile publice de lucrări?

Vadim Țurcan: Achizițiile de lucrări sunt reglementate de către Legea nr. 131 din 03.07.2015 privind achizițiile publice și Hotărârea de Guvern nr. 638 din 26.08.2020 pentru aprobarea Regulamentului privind achizițiile publice de lucrări. În opinia mea, consider că odată cu adoptarea acestui regulament situația cu privire la desfășurarea achizițiilor publice de lucrări s-a îmbunătățit semnificativ. Totodată, specialistul în achiziții publice trebuie să cunoască și regulile de determinare a valorii obiectivelor de construcții și instrucțiunile privind întocmirea devizelor pentru lucrările de construcții-montaj prin metoda de resurse pentru a pregăti documentația de atribuire.

AMV: Ce aspecte, în opinia Dvs. trebuie îmbunătățite în materie de achiziții publice de lucrări?

Vadim Țurcan: În primul rând, desfășurarea achizițiilor publice de lucrări necesită, în opinia mea, o planificare suplimentară riguroasă și implicarea specialiștilor din domeniul construcțiilor. În același timp, un domeniu specific care nu este acoperit sunt serviciile de consultanță și aici vorbim de consultanța în materie de reprezentantul beneficiarului și anume responsabil tehnic și controlul de autor. În prezent, serviciile de consultanță sunt calculate în cuantum procentual din valoarea estimată a lucrărilor. Codul practic în construcții CPL.01.01-2012 prevede un cuantum de 1.1% pentru responsabil tehnic și 0.3% pentru controlul de autor. Abordarea respectivă este bună doar la nivelul de estimare a valorii potențialului contract. Însă, în practică aceste sume nu acoperă toate serviciile pe care trebuie să le ofere atât responsabilul tehnic, cât și controlul de autor.

AMV: Cum ar putea fi îmbunătățită calitatea serviciilor de consultanță în acest sens, adică în lucrările de construcție?

Vadim Țurcan: Sunt necesare, după părerea mea, modificări pentru creșterea calității servici ilor de consultanță în construcții și anume achiziționarea conform criteriului de atribuire cel mai bun raport calitate/preț. O altă modificare mult așteptată este trecerea la contractele tip FIDIC. Contractele FIDIC sunt cele mai frecvente forme standard de contracte internaționale de construcții din lume în prezent. Acestea au anumite caracteristici comune și recunosc necesitatea unei abordări echilibrate între rolurile și responsabilitățile părților implicate, precum și o alocare și gestionare echilibrată a riscurilor. În plus, majoritatea formularelor FIDIC prevăd un mecanism de soluționare a litigiilor cu mai multe niveluri.

AMV: Ce trebuie să cunoaștem atunci când monitorizăm procedurile de achiziție de lucrări?

Vadim Țurcan: Procedura de achiziție trebuie să o împărțim în mai multe etape pentru a monitoriza procedurile de achiziție de lucrări. La etapa de planificare ne vom focusa atenția pe determinarea corectă a valorii estimate a viitoarei achiziție de lucrări. Vom verifica listele de cantități de lucrări și apoi vom elabora documentația de atribuire. La etapa de desfășurare a procedurii de achiziție a lucrărilor de la publicarea anunțului de participare și până la deschiderea ofertelor trebuie elaborată documentația de atribuire corectă respectând regulile privind descrierea bunurilor, lucrărilor și serviciilor conform art. 37 din Legea 131/2015. Cele mai dese încălcări se referă la faptul că se indică mărci comerciale specifice pentru anumite utilaje, fapt contrar prevederilor din legislația achizițiilor publice. La etapa de evaluare a ofertelor trebuie comparate ofertele operatorilor economici cu devizul estimativ al autorității contractante, astfel încât acesta să corespundă necesităților și să nu conțină abateri semnificative. În Regulamentul privind achizițiile publice de lucrări sunt specificate tipurile de abateri neînsemnate, iar conform pct.134, abateri neînsemnate se consideră abaterile minore din oferta tehnică/financiară ce întrunesc cumulativ următoarele condiții: 1) reprezintă corectări ale unor abateri tehnice minore, iar o eventuală modificare a prețului total al ofertei, indusă de aceste corectări, nu schimbă clasamentul inițial al ofertanților; 2) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni nu depășește 1% din prețul total al ofertei; 3) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni nu depășește suma de 10 000 de lei din prețul total al ofertei.

După atribuirea contractului de achiziție publică este important să urmărim calitatea lucrărilor executate. Acestea trebuie să satisfacă exigențele esențiale conform Legii nr. 721 din 02.02.1996 privind calitatea în construcții și anume: rezistență și stabilitate, siguranța în exploatare, siguranța la foc, igienă și sănătatea oamenilor, izolație termică, protecție împotriva zgomotului și utilizare sustenabilă a resurselor naturale. Totodată, monitorii pot verifica cartea tehnică a construcției pentru a monitoriza desfășurarea lucrărilor, a verifica procesele verbale pentru lucrări ce devin ascunse sau procesele verbale pentru faze determinante. Respectând succesiunea etapelor descrise mai sus, societatea civilă poate cu ușurință să monitorizeze orice achiziție publică de lucrări.

– Vă mulțumim pentru interviu!

Pentru conformitate, Ana-Maria Veverița, IDIS „Viitorul”

Ați monitorizat achizițiile publice?
Da, desigur
Nu, niciodată
Acum puteți monitoriza achizițiile publice cu PulsAchiziții.