Pactele de integritate: Doar faptele contează

Publicat pe 17 feb. 2022
Distribuie:
Press release in English:

Diversitatea proiectelor de contractare presupune situația în care rareori există o soluție unică în scopul prevenirii și corectării riscurilor de gestionare greșită, fraudă și corupție. Cu toate acestea, strategiile bazate pe transparență, implicarea cetățenilor și monitorizarea externă pot reduce probabilitatea corupției și frauda contractelor publice. Acest lucru poate îmbunătăți la rândul său rezultatele contractelor și, finalmente, încrederea cetățenilor. În acest sens, Pactele de integritate asigură transparența la toate etapele procesului de achiziție, de la evaluarea necesităților până la gestionarea contractelor și achitare. Ele au capacitatea de a crește nivelul de participare, competiție și responsabilitate, contribuind în cele din urmă la o încredere sporită.

PACTELE DE INTEGRITATE SUNT APLICATE ÎN CADRUL PROIECTELOR DE ACHIZIȚII ÎN PESTE 32 DE ȚĂRI DIN ÎNTREAGA LUME

La începutul anilor 1990, Transparency International a înțeles că autoritățile publice erau în căutarea modalităților de abordare a problemei corupției în achizițiile publice. Unele autorități publice erau deja în căutarea soluțiilor de evitare a corupției și de asigurarea raportului calitate-preț și a produselor de înaltă calitate în procesele de achiziții publice pe care le desfășurau. Pactul de integritate a apărut în calitate de posibilă soluție în acest sens.

Potrivit Institutului Basel pentru Guvernare, Pactele de integritate au fost aplicate în cel puțin 32 de țări în cadrul a sute de proiecte de achiziții, într-o serie de sectoare, inclusiv infrastructură, transport, sănătate și apărare. În India, Mexic și Pakistan, un Pact de integritate reprezintă o cerință legală pentru achizițiile de peste o anumită valoare. Iar în România, de exemplu, Strategia Națională Anticorupție a României 2016–2020 include obiectivul de creștere a transparenței și reducerea riscului de corupție în achizițiile publice. În acest scop, Guvernul României s-a angajat să piloteze Pacte de integritate în scopul supervizării achizițiilor publice în cadrul autorităților contractante.

În 2015, Comisia Europeană a lansat proiectul pilot „Pacte de integritate – Mecanism de control civil pentru protejarea fondurilor UE” ce cuprindea 17 proiecte finanțate de UE în 11 state membre. Scopul său a fost de a evalua eficacitatea Pactelor de integritate în atingerea obiectivelor de protejare a proiectelor de achiziții de corupție, fraudă și alte nereguli; precum și de a identifica cele mai bune practici în scopul viitoarei implementări. În același context, o analiză publicată în 2018 de Secretariatul Transparency International la Berlin s-a referit în mod special la valoarea implementării Pactelor de integritate la începutul fazei de pre-licitație. Forumul G20 a recomandat, de asemenea, utilizarea Pactelor de integritate în Compendiul bunelor practici din 2019 în scopul promovării integrității și transparenței în dezvoltarea infrastructurii.

PACTUL DE INTEGRITATE NU ÎNLOCUIEȘTE LEGEA UNEI ȚĂRI, CI FUNCȚIONEAZĂ ÎN LIMITELE SALE

Pactele de integritate sunt în esență contracte care stabilesc drepturile și obligațiile tuturor părților în raport cu o procedură de achiziție publică. Pactul de integritate nu înlocuiește legea unei țări, ci mai curând funcționează în limitele acesteia. Pentru un anumit proiect este semnat un Pact de integritate între autoritatea contractantă care implementează proiectul, monitor și ofertanți.

Elementele principale ale Pactului sunt:

  1. Un angajament din partea autorității contractante că reprezentanții săi nu vor cere sau accepta mită, cadouri sau plăți de orice fel și că va impune sancțiuni disciplinare, civile sau penale corespunzătoare eventualelor încălcări.
  2. O declarație a fiecărui ofertant că nu a dat și nu va da mită pentru obținerea sau păstrarea contractului.
  3. Un angajament din partea fiecărui ofertant de a dezvălui toate plățile efectuate în legătură cu contractul în cauză.
  4. Acceptarea explicită de către fiecare ofertant că angajamentele și obligațiile rămân în vigoare pentru ofertantul câștigător până la executarea integrală a contractului.
  5. Un set de sancțiuni pentru orice încălcare de către vreun ofertant a declarațiilor sau angajamentelor sale.
  6. Un mecanism de soluționare a litigiilor.
  7. Identificarea unui expert independent și extern, în scopul monitorizării.

Părțile implicate se angajează, în cadrul unui acord public, să se abțină de la orice comportament corupt și să contribuie la sporirea transparenței și responsabilității pe tot parcursul procesului. Un mecanism independent de monitorizare a conformității coordonat de către societatea civilă este, ca atare, inclus în acord.

În faza pregătitoare a procedurii, autoritatea contractantă și monitorul reprezintă părțile semnatare ale Pactului de integritate. În faza de licitație, Pactului de integritate i se alătură ofertanții care vin cu oferte pentru îndeplinirea sarcinii prevăzute de procedura de achiziție. La etapa execuției, ofertantul câștigător, entitatea contractantă și monitorul își asumă rolurile respective. Subcontractanții ofertantului câștigător trebuie să devină și ei parte a Pactului de integritate.

Pe lângă Pactul de integritate, entitatea contractantă încheie un contract cu un monitor ce stipulează faptul că acesta din urmă este total independent de operatorul contractat și să nu este obligat la nimic prin directivele celei din urmă; el are acces, în scopuri de examinare, la toate întâlnirile/documentele legate de licitație și contract; supraveghează întregul proces de licitație/selectare a operatorului economic și implementare a contractului și raportează imediat orice indicii de abatere pentru a permite celeilalte părți să remedieze situația. Sarcina principală a monitorului este detectarea și urmărirea „steagulețelor roșii”. Fără să adopte o abordare punitivă în raport cu neregulile identificate, monitorul caută mai întâi în mod constructiv mijloace de remediere. Monitorul pregătește, de asemenea, rapoarte periodice privind transparența și corectitudinea procesului. Acestea sunt puse la dispoziția publicului.

Costurile majore asociate cu Pactele de integritate revin, la etapa de supervizare, ONG-ului monitor și experților tehnici. Acest cost este adesea acoperit de un finanțator sau din bugetul public și depinde de durata și complexitatea proiectului monitorizat. Experiența UE a demonstrat că acesta variază între 4% și 7% din costul total al proiectului.

PACTELE DE INTEGRITATE SPORESC TRANSPARENȚA, PARTICIPAREA ȘI RESPONSABILITATEA, CONTRIBUIND LA UN NIVEL MAI ÎNALT AL ÎNCREDERII

Pactele de integritate pot fi utilizate într-o mare varietate de situații. Acestea pot fi utilizate pentru contracte de construcție, contracte de aprovizionare, programe de privatizare a activelor de stat, contracte de inginerie, arhitectură sau alte contracte de consultanță, autorizații de stat, licențe sau concesiuni, pentru servicii publice (cum ar fi telecomunicații, alimentare cu apă sau servicii de colectare a gunoiului) și pentru alte contracte de prestare de servicii.

Experiența UE arată că Pactele de integritate pot oferi siguranță sau valoare suplimentară dacă un proiect de contractare este definit de una sau mai multe dintre următoarele caracteristici:

  1. Grad sporit de interes public. Contractarea proiectelor legate de furnizarea de servicii generează adesea interes și motivează implicarea directă a publicului. În astfel de cazuri, Pactele de integritate pot contribui la sporirea transparenței, participării și responsabilității, contribuind în cele din urmă la atingerea unui nivel mai înalt de încredere.
  2. Complexitate. Proiectele complexe sau foarte tehnice necesită adesea reguli și proceduri complexe de licitație. Acestea pot crește riscul lipsei de loialitate și al diminuării concurenței prin criterii restrictive, fraudare a ofertelor, mită și alte forme de corupție.
  3. Piețe de nișă, necunoscute sau disfuncționale. Proiectele implementate pe piețele specializate sau cele cu concurență limitată sau cu conduită dubioasă a companiilor reprezintă stegulețe roșii. Pactele de integritate sunt potrivite acolo unde nu există familiarizare cu o nouă piață.
  4. Indicii de corupție. Ar trebui evaluate precedentele, tentativele sau suspiciunile de comportament corupt ce planează asupra unei autorități publice (cum ar fi mita, conflictul de interese sau influența nejustificată).
  5. Sume mari implicate. În general, este mai probabil ca investițiile ce presupun costuri sporite să fie vizate de actori corupți. Posibilitatea deturnării unor fonduri substanțiale sporește, printre altele, șansele apariției mitei și a comportamentului de cartel.

Autoritățile contractante care au implementat deja Pactele de integritate au prezentat următoarele raționamente pentru a-și motiva accederea la acest tip de abordare.

Pactul de integritate sporeşte concurența. Experiența autorităților contractante a arătat că până și anunțul unui Pact de integritate descurajează participarea ofertanților corupți cu oferte prea scumpe și servicii/produse de calitate scăzută. În același timp, încurajează participarea ofertanților cu standarde stricte de integritate, oferte competitive și servicii/produse de înaltă calitate. În condițiile Pactului de integritate ei participă cu mai multă încredere la licitație, știind că nu trebuie să concureze de rând cu ofertanții corupți.

Pactul de integritate reduce costurile. Pactele deintegritate și, în consecință, monitorii, contribuie adesea în mod semnificativ la reducerea costurilor, prin motivarea participării la licitație a mai multor ofertanți cu oferte mai competitive și de calitate mai bună; mai puține întârzieri din cauza contestărilor deciziei entității contractante; mai puține proceduri judiciare și, în consecință, la mai puține întârzieri și mai puține ordine nefondate de modificare a contractului care au ca rezultat sporirea valorii totale a contractului.

Pactul de integritate poate genera încredere din partea companiilor ofertante. Pactele de integritate impun autoritățile contractante să se angajeze în mod proactiv în relații cu companiile ofertante. Ele trebuie să furnizeze în mod regulat informații despre procedurile de achiziție și să reacționeze la solicitări. Fiind transparente cu privire la toate procedurile, ele atrag încredere în reputația lor și în procesul de achiziție în sine.

Pactul de integritate poate partaja sarcina supervizării. Conștiente de natura complexă a procesului de achiziție, entitățile contractante sunt convinse că o parte terță, adică un expert independent, le-ar facilita sarcina de a supraveghea întregul proces.

Pactul de integritate reprezintă o provocare la adresa rutinei. Monitorii pot contribui la modernizarea unei instituții. Întrebările lor pot întrerupe ciclul informațional deja uzat din cadrul unei autorități contractante și pot provoca schimbări în sensul îmbunătățirii calității achizițiilor. Acest lucru are un impact decisiv asupra caracterului corespunzător, a calității și costului bunurilor, lucrărilor și serviciilor publice.

Autor: Wayne Wittig, consilier de proiect, Parteneriat pentru Transparență

D. Wayne Wittig este un funcționar de carieră în domeniul achizițiilor și fost consilier principal în domeniul achizițiilor din sectorul public în cadrul sistemului ONU. El a sprijinit statele client în reforma infrastructurii juridice și organizaționale a achizițiilor publice; a implementat proiecte în colaborare cu Ministerele de Finanțe în scopul controlului asupra pierderilor de fonduri, precum și o serie de cursuri de formare în achizițiile publice desfășurate în scopul creării unei forțe profesioniste de muncă în domeniul achizițiilor, utilizând simularea și metodele interactive pentru dezvoltarea competențelor. S-a retras de la Biroul de Management și Buget al SUA după o carieră de 30 de ani în achiziții publice, timp în care a ocupat funcții variate – de la specialist de contract până la cea de Administrator asociat adjunct al Biroului pentru Politici Federale în Achiziții.

** Având sediul la Washington DC, Parteneriat pentru Transparență (PTF) are misiunea de a promova abordări inovatoare conduse de societatea civilă în scopul îmbunătățirii guvernanței, a creșterii transparenței, a promovării statului de drept și a reducerii corupției în țările emergente și în curs de dezvoltare.

Ați monitorizat achizițiile publice?
Da, desigur
Nu, niciodată
Acum puteți monitoriza achizițiile publice cu PulsAchiziții.