Lucrările de renovare a Conacului de la Măcăreuca devin istorice din cauza planificărilor defectuoase din procedura de achiziții

Publicat pe 17 oct. 2024
Distribuie:
Press release in English:

Reabilitarea monumentului istoric Conacul ,,Russo” din satul Măcăreuca, raionul Drochia, care urma să se încheie în anul 2023, s-a împotmolit din cauza unei planificări defectuoase a lucrărilor. Până acum au fost organizate două concursuri de achiziții publice, termenul de executare fiind și el amânat de două ori.

În anul 2022, mass-media din nordul țării anunța că rămășițele conacului din Măcăreuca și biserica din lemn vor fi reabilitate și vor deveni centrul unui complex istorico-arhitectural, cu zonă de agrement și atelier de meșteșugărit.

Costul restaurării a fost estimat la circa 4,5 milioane de lei. Banii urmau să fie alocați din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, prin intermediul Programului național „Satul European”.

La începutul lunii septembrie 2022, Primăria Cotova, din a cărei componență face parte satul Măcăreuca, a publicat pe platforma  Mtender.md un concurs public care așa și nu a mai avut loc. La 28 septembrie, a fost organizat un alt concurs public de către autoritatea contractantă, însă licitația a fost anulată. A treia licitație a fost lansată pe 3 noiembrie 2022. Valoarea estimativă a lucrărilor de restaurare a conacului și a bisericii a fost de 4,09 milioane de lei, criteriul de atribuire a contractului fiind cel mai scăzut preț.

La al doilea concurs  au fost prezentate trei oferte ale companiilor: „Maxcosm Prim” SRL, Danigasing” SRL și „Aldincosn” SRL. Oferta câștigătoare a fost a firmei care a prezentat cel mai mic preț: „Maxcosm Prim ”, cu 3,71 de milioane de lei.

Firma „Danigasing” SRL, una dintre participante, a contestat decizia grupului de lucru la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor (ANSC), invocând mai multe nereguli, prezentând și acte falsificate din oferta câștigătorului. Drept răspuns, Primăria Cotova a argumentat sumar că la examinarea ofertei „Maxcosm Prim” a descărcat din sistemul electronic documentele prezentate, între care cazierul judiciar și certificatul privind lipsa datoriilor, „mizând pe faptul că nu avem dreptul să solicităm originalele, pe responsabilitatea și corectitudinea fiecărui participant la procedura de achiziție”.

Agentul economic a refuzat să încheie contractul după ce a inspectat obiectul

În același răspuns către ANSC, Primăria a anunțat că „Maxcosm Prim” a inspectat obiectul și a descoperit alt tip de lucrări ce urmează să fie executate, dar care nu fuseseră incluse în caietul de sarcini (lucrări de reparație marca C), și, din această cauză, a refuzat să încheie contractul.

Primăria a recunoscut că acel caiet de sarcini fusese incomplet, deoarece, din greșeală, un document nu a fost încărcat în mapa „Caietul de sarcini” din cadrul procedurii electronice de achiziție. Din acest motiv, Primăria a anulat procedura. 

Astfel, deoarece licitația era deja anulată, ANSC a respins contestația depusă de „Danigasing” SRL.

La 2 noiembrie 2022, Primăria a anunțat o licitație deschisă repetată, la care și-au depus ofertele 3 agenți economici: același „Maxcosm Prim”, care câștigase prima oară, ,,Polimer” SRL și „Primaterax-nord” SRL. Câștigător a fost declarat „Polimer”, cu un preț ofertat de 4,07 milioane de lei.

citiți investigația toată pe moldovacurata.md.

Ați monitorizat achizițiile publice?
Da, desigur
Nu, niciodată
Acum puteți monitoriza achizițiile publice cu PulsAchiziții.