IDIS „Viitorul” anunță concurs de granturi pentru societatea civilă în valoare de până la 25.000 de dolari în domeniul monitorizării achizițiilor publice

Publicat pe 24 feb. 2022
Distribuie:
Press release in English:

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” în parteneriat cu Parteneriat pentru Transparenţă lansează un concurs de finanțare prin granturi pentru monitorizarea achizițiilor publice. Granturile (în valoare între 5.000 și 25.000 de dolari SUA) vor fi acordate reprezentanților organizațiilor societății civile din Republica Moldova și jurnaliștilor de investigație (afiliați unei organizații) pe baza unui proces competitiv de selecție ce urmărește monitorizarea eficientă a achizițiilor publice.

Pentru a participa la concursul de granturi, reprezentanții organizațiilor societății civile vor depune o propunere de proiect de monitorizare a achizițiilor publice. Programul de granturi se desfășoară în carul proiectului „Consolidarea integrității în achizițiile publice”. Proiectul își propune să formuleze recomandări în scopul îmbunătățirii nivelului de comunicare cu autoritățile relevante, integritatea achizițiilor publice, eficiența achizițiilor publice, bugetele publice și capacitatea de bună guvernare.

Obiectivele programului de granturi

  1. Monitorizarea achizițiilor la nivel național, local sau municipal de către Organizațiilor Societății Civile din Moldova (OSC) și jurnaliștii de investigație, utilizând o varietate de instrumente.
  2. Consolidarea capacității OSC și a jurnaliștilor de investigație de a monitoriza eficient și responsabil achizițiile publice prin intermediul consilierii autorităților cu privire la: potențiale riscuri în domeniul achiziților; indicatorii de risc; neregulile și modalitățile de abordare a acestora în sensul îmbunătățirii situației generale.
  3. Facilitarea accesului liber la datele privind achizițiile publice prin dezvoltarea de diverse instrumente, inclusiv digitale.
  4. Îmbunătățirea legislației, reglementărilor, politicilor și procedurilor prin formularea de recomandări către autoritățile contractante și cele de reglementare, pe baza constatărilor rezultate din procesul de monitorizare a achizițiilor publice.

Cine poate aplica?

Asociațiile obștești (organizațiile societății civile și organizațiile jurnaliștilor de investigație) înregistrate în Republica Moldova (din toate localitățile și regiunile țării).

Criteriile de eligibilitate

Asociațiile obștești pot depune individual cereri sau pot fi create parteneriate din mai multe organizații neguvernamentale.

Ce trebuie să includă propunerea de proiect?

Obiectivul propunerii de proiect va fi axat pe monitorizarea achizițiilor publice, iar obiectivele sale pot completa acțiunile de monitorizare. De asemenea, monitorizarea procedurilor de achiziție în curs de desfășurare este obligatorie.

Monitorizarea (în cadrul granturilor mari) trebuie să acopere toate etapele unei achiziții publice, iar aplicanților li se recomandă să se concentreze pe mai multe proceduri.

Important: Procedurile de achiziție finalizate nu pot fi incluse în proiect în calitate de obiect al monitorizării.

Activități neeligibile

Următoarele activități nu sunt eligibile pentru finanțare:

  1. activități care urmăresc fie în mod exclusiv, fie în mod specific, sponsorizări individuale pentru participarea la ateliere, seminarii, conferințe, congrese;
  2. activități care urmăresc obținerea de burse individuale pentru studii sau cursuri de formare;
  3. activităţi care presupun elaborarea tezelor (Licenţă, Master sau Doctorat);
  4. activități care vizează finanțarea unei singure conferințe. Conferințele pot fi finanțate doar dacă fac parte dintr-o serie de activități care urmează să fie implementate în cadrul unui anumit proiect de monitorizare;
  5. proiecte de monitorizare ce urmăresc profitul economic sau proiecte non-profit care servesc interesele unor grupuri țintă foarte limitate;
  6. activități care sprijină partidele politice;
  7. analiza politică și juridică care nu are legătură cu o propunere anumită de monitorizare a achizițiilor.

Valoarea și durata proiectelor

Suma totală disponibilă pentru granturi este de 200 000 dolari SUA. Asociațiile societății civile înregistrate în Republica Moldova pot aplica și solicita granturi care vor fi de minimum 5 000 dolari SUA si maximum 25 000 dolari SUA. Perioada de implementare a proiectului nu trebuie să depășească 12 luni.

Propunerile de proiect vor fi evaluate de către Comisia de evaluare în baza unei grile de evaluare. După evaluarea tuturor propunerilor, granturile vor fi oferite în limita bugetului disponibil.

Grila de evaluare a propunerilor de proiect și toate condițiile de aplicare pot fi găsite în Ghidul de finanțare.

Procedura de aplicare

Dosarul de participare trebuie să cuprindă următoarele documente obligatorii:

  1. Copia certificatului de înregistrare a organizației.
  2. Formularul de aplicare. Formularul poate fi completat în limba romana sau în limba engleză. Vor fi  admise doar aplicațiile ce respectă acest model de formular.
  3. Profilul organizației (descrierea organizației).
  4. CV-urile echipei de implementare și ale experților.
  5. Bugetul proiectului. Bugetul va fi formulat utilizând acest model de buget anexat. Vor fi  admise doar aplicațiile ce respectă acest model.
  6. În cazul unui parteneriat între organizații se va atașa acordul de parteneriat semnat de toate părțile.

Doar dosarele complete vor fi admise pentru participarea la concurs.

Termenul limită

Termenul limită de depunere a dosarului este 17 martie 2022, ora 23.00, indicând „Aplicație granturi monitorizarea achizițiilor publice”. Dosarul va fi expediat la adresa [email protected] și [email protected].

Lista organizațiilor beneficiare va fi publicată pe pagina web a IDIS „Viitorul” www.viitorul.org la mijlocul lunii aprilie 2022.

Întrebările de clarificări pot fi adresare pe adresa de email [email protected] până pe 10 martie 2022. Pentru organizațiile interesate interesate, IDIS „Viitorul” va organiza două sesiuni informative privind procedura de aplicare pe 2 și 4 martie curent, ora 10.00 (pentru înregistrare accesați acest link). Răspunsurile la toate întrebările adresate vor fi publicate pe 11 martie 2022 pe pagina www.viitorul.org

Ați monitorizat achizițiile publice?
Da, desigur
Nu, niciodată
Acum puteți monitoriza achizițiile publice cu PulsAchiziții.