Achiziții „cu dedicație”. Ofertele unice ale distribuitorilor auto pentru cerințele trase la indigo ale unor primării

Publicat pe 14 mart. 2022
Distribuie:
Press release in English:

Din martie 2020 și până în februarie 2022, pe timp de pandemie, mai multe primării și-au cumpărat autoturisme noi, al căror cost variază între 150 și 374 mii de lei. La cele 15 concursuri de achiziții publice, organizate de către primării în ultimii doi ani, a participat un singur agent economic. Multe primării, fără a ține cont de Legea privind achizițiile publice, copiază specificațiile tehnice ale autoturismelor care urmează a fi procurate, astfel încât doar un singur model poate corespunde solicitărilor autorităților publice locale. „Din păcate, multe primării fac anunțuri de achiziții cu „dedicație”, prin care favorizează un anumit operator economic. Primarul și-a pus scopul să cumpere, de exemplu, o Dacia Logan, intră pe site-ul producătorului și copiază specificațiile tehnice la autoturismul Dacia. Mai mult, se face din neștiința autorităților contractante de a elabora un caiet de sarcini care să corespundă cerințelor legii”, afirmă Vadim Țurcan, expert asociat în achiziții publice la IDIS „Viitorul”.

SPECIFICAȚIILE TEHNICE NU TREBUIE SĂ INDICE O ANUMITĂ MARCĂ DE MAȘINĂ

În același timp, legea nu interzice participarea la concurs a unui singur operator economic, însă astfel poate fi favorizată indirect o anumită companie. „La procurarea de bunuri și servicii e permis să fie ales câștigătorul dintr-un singur ofertant dacă el corespunde cerințelor. Nu e nimic ilegal”, susține Țurcan.

Conform documentelor publicate de primării pe www.tender.gov.md, majoritatea banilor alocați pentru procurarea autoturismelor de serviciu au un singur beneficiar: grupul financiar-industrial „DAAC Hermes” S.A. Tot de pe www.tender.gov.md am aflat prețurile și marca autoturismelor procurate, exact ofertele agenților economici „DAAC AutoSport”, „DAAC AutoTest” și „Integral Auto”. Doar Primăria Hâncești, una dintre cele 15 primării menționate în acest articol, a cumpărat mașina de la „Continent” SRL.

În 2018, anticorupție.md a scris că, de ani buni, majoritatea banilor publici alocați pentru autoturismele de stat ajung la compania „DAAC Hermes”. Iar în 2015, Ziarul Național scria că firmele-fiice ale „DAAC Hermes” au pus ochii pe banii publici din anul 2003, când au livrat Cancelariei de Stat 70 de mașini de „Skoda Octavia”.

Funcționarii publici și primarii cu care am reușit să discut mi-au spus că autoturismele au fost procurate strict pentru necesitățile primăriei. Majoritatea mașinilor au fost procurate din banii alocați din bugetul local, la decizia consiliului local. La ședința consiliului s-ar fi decis ce fel de model auto să se achiziționeze.

Cu un buget anual de 6 milioane și 500 de mii de lei, Primăria Văratic, r-l Râșcani, și-a achiziționat în 2021 o Dacia Duster de 330.325 lei, echivalentul a 16500 de euro. Autoturismul era o necesitate, spune contabila, deoarece mașina de model Lada e nefuncțională. „Am făcut evaluarea mașinii vechi la Camera de Comerț și Industrie. Costă 17 mii de lei. Dacă o putem vinde – bine, dacă nu și nu, o dăm la fier uzat”, susține Diana Pleșca, contabilă-șefă la Primăria Văratic.

Primăria Sireți a decis să cumpere o mașină de model Renault Kadjar în valoare de 374.388 de lei, sau aproape 19 mii de euro. E cea mai scumpă mașină dintre cele 15 procurate de primăriile despre care vă relatăm în acest articol. „Primăria nu are potențial economic să cumpere mașină. Și încă așa mașină. Am câștigat un proiect transfrontalier cu România. Noi nu avem bani în bugetul primăriei pentru cheltuieli elementare. Dacă nu era proiectul, noi era să umblăm cu mașina pe care o avem din 2010 și care-i vai de ea, prezintă pericol pentru angajații primăriei”, susține Leonid Boaghi, primar de Sireți, r-l Strășeni.

Și Primăria Cantemir și-a ales în februarie 2022 un Renault Megan, în valoare de 350 mii de lei. Mașina veche de 15 ani urmează a fi dată la „Apă Canal Cantemir” sau o va conduce viceprimarul, aflăm de la Roman Ciubaciuc, primar de Cantemir.

AUTOTURISME CUMPĂRATE DIN ECONOMII

În aprilie 2021, Primăria Covurlui s-a ales cu o mașină Dacia Logan în valoare de 205 mii de lei. Primarul Ion Neghina susține că autoturismul a fost achiziționat din economiile făcute la bugetul local. „Fiind primar în al treilea mandat, în toți acești ani am folosit doar mașina mea peste tot. Primăria nu e mică, iar necesitățile sunt mari. Am făcut multe economii la buget și am decis să cumpărăm o mașină pentru primărie, cu care să rezolvăm problemele instituției”, zice primarul de Covurlui.

Tot o Dacia Logan în valoare de 249.900 de lei a cumpărat și Primăria Molovata Nouă din raionul Dubăsari. Primarul Oleg Gazea a precizat că la consiliul local s-a decis să fie cumpărat un autoturism pentru necesitățile primăriei. De asemenea, 244 mii de lei a costat autoturismul cumpărat de Primăria Vișneovca, r-l Cantemir, în aprilie 2020. Primarul Olga Pac susține că mașina veche va ajunge la metal uzat.

În 2020, Primăria Sărata Galbenă, Hâncești, a ales Dacia Sandero Stepway pe care a plătit 260 mii de lei. „Am vrut să reparăm mașina veche, dar când am auzit cât costă… Am decis să cumpărăm una nouă”, argumentează Mihail Lozovoi, primar.

Primăria Tabani din r-l Briceni și-a luat Dacia Duster în decembrie 2020, pe care a dat 368.500 de lei. „Noi am vândut pământ, una, alta, am strâns banii și am cumpărat mașina. Era nevoie de această mașină. Mașina o conduce primarul. Așa-i după lege, unde primarul e bărbat – el conduce mașina, iar unde primar e femeie – se angajează un șofer sau o conduce femeia primar. Femeile angajate în primărie nu au permis de conducere”, menționează contabila Primăriei Tabani.

Au mai cumpărat mașini primăriile Boldurești din r-l Nisporeni (298.300 lei); Gotești din r-l Cantemir (150.000 lei); Primăria Hâncești (304.150); Primăria Sturzovca din r-l Glodeni (321.222); Primăria Taraclia (305.000 lei); Primăria Chioselia Mare din r-l Cahul (213.000 lei) și Primăria Leova (258.000 lei). Cea mai ieftină mașină a ales primăria Gotești, pe care a plătit 150 mii de lei.

EFICIENȚĂ ÎN GESTIONAREA BANILORPUBLICI

Experta în achiziții publice de la IDIS „Viitorul”, Diana Ranga-Enachi, susține că autoritățile publice locale trebuie să respecte principiile de gestionare eficientă a resurselor financiare publice, conform Legii privind achizițiile publice și Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale. „Dacă autoritatea publică demonstrează că achiziția este o necesitate reală și o prioritate pentru comunitate (nu dispune de niciun mijloc de transport de serviciu) pentru a-și desfășura corespunzător activitatea și a planificat-o (se regăsește în Planul anual de achiziții), achiziția auto poate fi argumentată. Altfel este un moft al primarului, care nu are nimic în comun cu prioritățile oamenilor, necesitățile comunității și principiile de bună guvernare”, explică experta.

La 17 martie 2020, Parlamentul a adoptat Hotărârea prin care a declarat stare de urgență în Republica Moldova din cauza pandemiei de Covid-19.

Sursa: www.gazetadechisinau.md

Ați monitorizat achizițiile publice?
Da, desigur
Nu, niciodată
Acum puteți monitoriza achizițiile publice cu PulsAchiziții.