Iluminare cu năbădăi la Cozești

Publicat pe 14 mart. 2024
Distribuie:
Press release in English:

Autoritățile Publice Locale (APL) din comuna Grigorăuca, raionul Sîngerei, sunt suspectate că au compromis un concurs pentru achiziționarea lucrărilor de instalare a sistemului de iluminat stradal prin descalificarea a două oferte, fără să ofere justificări agenților economici. În consecință, Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor (ANSC) a anulat procedura de achiziție și a obligat primăria să reevalueze ofertele. Primăria însă a ales același agent economic. Proiectul face parte din Programul Național „Satul European Express”.

 În luna august 2023, Primăria comunei Grigorăuca, Sîngerei a anunțat un concurs public prin care a solicitat oferte pentru efectuarea lucrărilor de instalare a iluminatului public în satul Cozești, cu valoarea estimativă de 375 de mii de lei fără TVA. Criteriul de atribuire a ofertei câștigătoare a fost cel mai mic preț. La concurs au participat trei agenți economici, iar câștigătoare a fost declarată oferta „Euro VL Construct”, cu o valoare de  291 de mii de lei, fără TVA, Oferta firmei „EnergoLED” SRL, care a prezentat prețul de 192 200 de lei, și a companiei „Zepto” SRL, care a propus 320 de mii de lei (ambele fără TVA), au fost respinse. Procedura de achiziție a fost desfășurata de autoritate cu aplicarea licitației electronice, care potrivit Legii cu privire la achizițiile publice, are loc în  3 runde de negociere. În cadrul acestui concurs public,  ofertanții au posibilitatea să reducă prețul inițial al ofertei. După revizuire, firma „Zepto” SRL a oferit suma de 140 de mii de lei, iar „EnergoLED” – circa 180 de mii de lei

Oferte descalificate, fără să se ceară justificarea prețului

Firma „EnergoLED” nu a fost de acord cu decizia membrilor grupului de lucru și a contestat-o la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor (ANSC), argumentând în sesizare că  oferta a fost respinsă fără un motiv întemeiat.

„Autoritatea contractantă a încălcat prevederile art.14 din Legea privind achizițiile publice, în care se specifică, că autoritatea contractată prin intermediul grupului de lucru este obligată să asigure obiectivitatea și imparțialitatea în cadrul procedurilor de achiziție publică, cât și prevederile pct.(3) din aceeași lege care prevede că membrul grupului de lucru este autonom, imparțial și se supune numai legii”, este menționat în sesizare.

La rândul său, Primăria Grigorăuca a explicat la ANSC că cele două oferte au fost descalificate, deoarece operatorii economici nu și-au justificat ofertele mici prezentate a doua oară:

„În opinia membrilor grupului de lucru, descalificarea operatorilor a fost din motivul propunerii ofertelor anormal scăzute, fapt care a fost catalogat ca suspiciune că sunt neadecvate, inacceptabile şi neconforme, prin care se constată că există abateri grave de la prevederile legale care afectează rezultatul procedurii de atribuire”.

Potrivit „Ghidului de monitorizare a achizițiilor publice: instrument pentru societatea civilă”, realizat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”, excluderea unui ofertant fără temei legal (de exemplu, descalificarea unui ofertant pentru abateri nesemnificative/fără solicitarea clarificărilor sau fără solicitarea justificării prețului anormal de scăzut), reprezintă un steguleț roșu în procesul de evaluare a ofertelor și atribuirea contractului.

Amintim că Programul „Satul European Expres” a fost lansat în vara anului 2023, având scopul de a moderniza infrastructura rurală prin implementarea unor proiecte rapide, cu un termen de finalizare de maximum 6 luni și posibilitatea accesării resurselor financiare de până la 450 de mii de lei. Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală, instituție responsabilă de implementarea proiectelor în programele naționale „Sat European” și „Satul European Express”, a anunțat că până la sfârșitul anului trecut, în 52 de localități din întreaga țară au fost modernizate sistemele de iluminat public în cadrul Programului „Satul European Express”.

Autor: Asociația Presei Independente (API)

Ați monitorizat achizițiile publice?
Da, desigur
Nu, niciodată
Acum puteți monitoriza achizițiile publice cu PulsAchiziții.