Societatea civilă atenționează asupra riscurilor proiectului privind creșterea pragurilor din Legea achizițiilor publice

Publicat pe 3 feb. 2023
Distribuie:
Press release in English:

Pragurile pentru contractele de achiziții publice de mică valoare au fost majorate cu 50%. Parlamentul a votat în ceade doua lectură modificări la Legea privind achizițiile publice, proiect care nu a fost supus consultărilor publice și discutat cu actorii din sector, inclusiv societatea civilă.

Astfel, pragurile pentru achiziţiile publice, care se vor desfăşura prin proceduri transparente cu publicare în sistemul electronic, se majorează cu 50%. Potrivit autorilor, condiţiile care au stat la baza elaborării şi adoptării proiectului de lege constau în ajustarea nivelurilor de praguri pentru contractele de achiziţii publice de mică valoare, ca efect al impactului de inflaţie din ultima perioadă. Un alt argumente invocat de autorii proiectului este necesitatea eficientizării activităţii autorităţilor contractante, care trebuie să se concentreze pe utilizarea eficientă a banilor publici şi satisfacerea unor necesităţi reale, decât pe proceduri birocratice şi hârtii, fie şi pentru o achiziţie foarte mică. Însă, vulnerabilitatea achiziţiilor la riscurile de fraudă şi corupţie nu a fost luată în considerare.

Potrivit legislaţiei în vigoare, achiziţiile publice de valoare mică se realizează de către autoritatea/entitatea contractantă în baza planului anual de desfăşurare a achiziţiilor publice sau din motive de urgenţă, ca urmare a apariţiei unor necesităţi neplanificate sau evenimente imprevizibile. Motivele de urgenţă sunt justificate prin argumente concrete şi stabilite de grupul de lucru, printr-un proces-verbal. Contractele de achiziţie publică a căror valoare estimată, fără TVA, nu depăşeşte pragurile menţionate, sunt reglementate de Regulamentul achiziţiilor publice de valoare mică, aprobat de către Guvern. Creşterea pragurilor de la care se aplică Legea nr. 131/2015 va scoate o parte semnificativă a achiziţiilor din aria Legii nr. 131/2015. Astfel, pragurile noi vor prevedea că, în cazul contractelor de achiziţii de bunuri şi servicii, de până la 300 000 de lei fără TVA şi lucrări, de până la 375 000 de lei fără TVA, Legea nr. 131/2015 cu toate garanţiile sale, în special posibilitatea de contestare a documentaţiei de atribuire şi rezultatelor achiziţiei la ANSC, nu va mai fi aplicabilă. În cazul contractelor de achiziţii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice enumerate în Anexa nr. 2, pragul va fi 600 000 lei fără TVA.

În ceea ce priveşte raţionamentul autorilor proiectului privind rata inflaţiei, acesta nu argumentează creşterea cu 50% a pragurilor pentru desfăşurarea achiziţiilor conform Legii 131/2015 şi prin sistemul electronic. Or, rata anuală a inflaţiei nu a depăşit pe parcursul anului 2022 – 34,62% (luna octombrie), conform datelor BNM. Începând cu luna noiembrie, rata anuală a inflaţiei este în scădere şi ritmul anual al inflaţiei în luna decembrie 2022 a constituit 30,24 %. Mai mult, conform ultimelor prognoze ale BNM, rata inflaţiei medii anuale va constitui 16% în anul 2023.

O parte semnificativă de achiziţii publice vor ajunge să nu mai fie reglementate de Legea achiziţiilor publice. Marea majoritate a achiziţiilor desfăşurate de autorităţile contractante cu bugete mici, cum ar fi APL-urile (circa 890), se încadrează în aceste limite. Astfel, se creează o portiţă [Rus: лазейка, Eng: loophole] pentru ca majoritatea achiziţiilor acestora să fie realizate prin contractare directă, în afara cadrului legal al Legii nr.131/2015 şi, deci cu minim de transparenţă şi responsabilitate (accountability). Pe de altă parte, aceste modificări vor determina creşterea semnificativă a ponderii banilor publici cheltuiţi prin proceduri de achiziţie de valoare mică şi de către autorităţile publice centrale. Din Hotărârile Curţii de Conturi, aflăm că şi unele ministere cheltuie în jur de 50% şi mai mult din banii alocaţi prin achiziţii de valoare mică, prin divizarea contractelor de achiziţii publice. Majorarea pragurilor înlesneşte divizarea şi va duce inevitabil la creşterea sumelor cheltuite prin achiziţii de valoare mică. Deşi, în conformitate cu noul Regulament privind achiziţiile de valoare mică, datele privind contractele atribuite direct urmează a fi publicate trimestrial în sistemul electronic, se constată totuşi că actualmente, sistemul MTender nu dispune de funcţionalităţi tehnice în acest sens.

De asemenea, majorarea pragurilor poate diminua din efectele pozitive ale centralizării achiziţiilor publice, spre exemplu, în domeniul sănătăţii. Instituţii le medicale, care au posibilitatea să cheltuie sume mai mari de bani prin achiziţii de mică valoare, în special directe, ar putea alege să desfăşoare mult mai multe achiziţii independent, eventual de la farmaciile din incinta instituţiilor medicale, diminuându-se ponderea resurselor financiare gestionate de Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate (CAPCS). În acest mod, mai mulţi bani vor fi cheltuiţi netransparent, fără asigurarea concurenţei, ceea ce va duce şi la majorarea preţurilor de achiziţie. Însă Legea nr. 131/2015 anume pentru asta şi a fost adoptată – ca să stabilească standarde înalte de eficienţă, transparenţă şi corectitudine în domeniul achiziţiilor publice.

În acest context, AO „AGER”, AO „IDIS Viitorul” şi AO „Iniţiativa Pozitivă” au elaborat şi transmis către Parlament un Aviz asupra Proiectului de lege pentru modificarea articolului 2 din Legea nr.131/2015 privind achiziţiile publice Nr. 464 din 13.12.2022 şi Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.131/2015 privind achiziţiile publice (art.83), Nr. 202 din 24.08.2021.

Cu toate acestea, în şedinţa plenară a Parlamentului din 2 februarie 2023, Parlamentul a votat proiectul în cea de-a doua lectură, fiind şi cea finală.

Semnatari: AO „AGER”, AO „IDIS Viitorul” și AO „Inițiativa Pozitivă”

Ați monitorizat achizițiile publice?
Da, desigur
Nu, niciodată
Acum puteți monitoriza achizițiile publice cu PulsAchiziții.