Creștere record de 40% a achizițiilor publice în prima jumătate a anului 2022

Publicat pe 29 aug. 2022
Distribuie:
Press release in English:

Datele Agenției Achiziții Publice (AAP) privind evoluția achizițiilor publice în prima jumătate a anului 2022 arată o creștere record de 40% a volumului achizițiilor. Mai exact, autoritățile publice au achiziționat bunuri, servicii și lucrări în valoare de 5,4 miliarde lei (exclusiv achizițiile de valoare mică), cu 1,5 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent. Aceasta reprezintă o creștere fără precedent și este determinată în special de creșterea cheltuielilor publice, dar și de baza de comparație slabă de comparație, având în vedere faptul că în anul 2021 a fost înregistrată o reducere a volumului achizițiilor de circa 6,5%. Așadar, în perioada de referință, autoritățile contractante au încheiat 7 242 de contracte de achiziție ca urmare a desfășurării a 2 852 de proceduri.

În paralel, în scopul analizei disponibilității și calității datelor în achiziții, am analizat și instrumentul de analiză a datelor în achiziții (BI module). Conform datelor disponibile aici, valoarea contractelor de achiziții publice în prima jumătate a anului 2022 se cifrează la 5,43 miliarde lei, ceea ce corespunde cu raportul AAP. Conform acestuia, achizițiile respective au fost realizate de către circa 1000 de autorități contractante. În topul autorităților publice cu cel mai mare volum de achiziții sunt: Primăria mun. Chișinău (911 milioane de lei), ÎS. Administrația de Stat a Drumurilor (276 de milioane de lei), ADR Centru (259 de milioane de lei), Ministerul Sănătății (232 de milioane de lei), Direcția generală Transport Public și Căi de Comunicații a Consiliu lui Municipal Chișinău (220 de milioane de lei), Agenția Servicii Publice (206 milioane de lei) și Serviciul Vamal (191 de milioane de lei).

O alte noutate este creșterea volumului și ponderii lucrărilor procurate de către autoritățile publice. Tradițional, achizițiile de bunuri dețin cea mai mare pondere, fiind urmare de lucrări și, în cele din urmă, servicii. Respectiv, în prima jumătate a anului curent, ponderea lucrărilor achiziționate în totalul achizițiilor a constituit 40%, depășind-o pe cea a bunurilor (38%). Dacă în primul semestru al anului 2021, au fost procurate lucrări în valoare de 1,4 miliarde de lei, atunci în anul curent, autoritățile publice au procurat lucrări în valoare de circa 2,2 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de peste 50%. Majorarea volumului lucrărilor achiziționate este un indicator pozitiv care indică asupra faptului că autoritățile au acordat o atenție deosebită investițiilor capitale în detrimentul cheltuielilor curente, fapt ce contribuie la dezvoltarea social-economică.

Un alt indicator pozitiv este reducerea semnificativă a achizițiilor anulate din diverse motive (lipsa ofertelor/concurenței, lipsa finanțării, alte motive). Astfel, procentul procedurilor de achiziție anulate s-a redus de două ori, de la 28,2% în anul 2021 la 12,5% în prima jumătate a anului curent. Cele mai multe achiziții au fost anulate din lipsa ofertelor, ceea ce indică un nivel al concurenței pe piața achizițiilor redus.

În ceea ce privește încălcările pe care le admit autoritățile în achiziții, datele arată că lucrurile nu s-au îmbunătățit, iar gradul de responsabilizare al autorităților contractante este unu redus. Acest fapt este demonstrat de datele privind rezultatele monitorizării achizițiilor publice de către AAP, dar și de către societatea civilă care, identifică în continuare încălcări în procesul de achiziție publică. Conform constatărilor AAP, „doar pentru 56% dintre procedurile de achiziție desfășurate cu diverse abateri de la legislație, neajunsurile depistate au fost înlăturate în totalitate. Celelalte proceduri de achiziție au fost finalizate cu abateri de la prevederile legale, corespunzător, fiind afectat întregul proces de derulare a procedurii de achiziție și încălcarea principiilor achizițiilor publice”. De subliniat că lipsa de responsabilizare a autorităților și perpetuarea încălcărilor și ilegalităților în achiziții este determinată în special de lipsa controalelor și sancțiunilor. Or, rapoartele de monitorizare ale AAP au caracter de recomandare. Cu toate că, din decembrie 2021, AAP are rol de agent constatator pentru contravențiile în achiziții prevăzute de Codul Contravențional (ca urmare a aprobării
proiectului de lege cu privire la modificarea Codului Contravențional al Republicii Moldova nr.218/2008), totuși, AAP nu a aplicat sancțiuni celor responsabili. Cel puțin, nu există date publice în acest sens.

Pe final, deși, se constată o îmbunătățire a nivelului transparenței sectorului achizițiilor și accesului la date, totuși acestea rămân a fi fragmentate și nu sunt disponibile într-o sursă unică de date. Un altă problemă este lipsa unor date și indicatori prin prisma cărora am putea analiza evoluția sectorului (ponderea ofertelor depuse de IMM-uri, achiziții publice cu criterii de durabilitate/achiziții verzi, ponderea achizițiilor criterii de atribuire non-preț, durata medie de atribuire a unui contract etc.).

Autor: Diana Enachi, coordonatoare de proiecte și expertă în achiziții publice la IDIS „Viitorul”

Ați monitorizat achizițiile publice?
Da, desigur
Nu, niciodată
Acum puteți monitoriza achizițiile publice cu PulsAchiziții.