Raport CNA: Riscurile de fraudă și corupție, mai mari la achizițiile publice cu o valoare mai mare

Publicat pe 1 mart. 2021
Distribuie:
Press release in English:

Potrivit Analizei strategice a sistemului de contestații, elaborată de către Centrul Național Anticorupție, anual sunt contestate 10% din numărul total al achizițiilor. Totodată, în ultimii trei ani (iulie 2017 – iunie 2020), valoarea contestațiilor a atins suma totală de 12,5 mld. lei, ceea ce constituie circa 50% din valoarea totală a achizițiilor. Calculele dinamicii lunare a contestațiilor demonstrează o creștere constantă, care, de la media de 32 de contestații înregistrate în anul 2017, a ajuns la 70 în anul 2020.

Analiza predictivă a fenomenului depunerii contestațiilor demonstrează o tendință orientată spre creșterea numărului pe viitor, se arată în „Analiza strategică privind funcționalitatea mecanismului de depunere a contestațiilor, examinarea acestora și deciziile adoptate de către ANSC”.

Datele analizate denotă că fiecare a zecea procedură de achiziție publică este contestată la ANSC, numărul acestora fiind de 1955 pentru perioada 08.09.2017 –30.06.2020. Mai mult ca atât, în dinamică se atestă o tendință de creștere semnificativă a numărului de contestații cu circa 35%. Excepție reprezintă anul 2020, nivelul înregistrând doar 5%, iar diminuarea acestui procentaj poate fi generată de pandemia COVID-19.

Îngrijorător, însă, este valoarea estimativă a procedurilor contestate, care a atins cifra de aproximativ 12,5 miliarde lei (în mediu 6,5 mln. lei per procedură) și, respectiv, constituie 50% din suma totală a achizițiilor.

Potrivit analizei, de la an la an, tot mai mulți operatori economici recurg la mecanismul de contestare. Potrivit rapoartelor anuale de performanță, numărul contestațiilor înregistrate la ANSC au atins cifra de 726 cu valoarea estimativă a procedurilor contestate în sumă totală de 2,49 mld. lei, iar la finele anului 2019, numărul acestora a constituit deja 1026 cu valoarea estimată de peste 4,75 mld. lei.

Deși, această creștere semnificativă poate denota încrederea operatorilor economici în mecanismul de contestare. Totuși, tendința ar trebui să semnifice un semnal de îngrijorare pentru autorități, în special, Ministerul Finanțelor și Agenția Achiziții Publice determinată de faptul că tot mai multe proceduri de achiziții publice sunt organizate cu încălcarea normelor legale, conform deciziilor ANSC, Ori, aceste abateri de la lege sunt un factor generator de corupție cu impact major asupra gestionării ineficiente și chiar frauduloase a banului public.

Sursa: cna.md

Ați monitorizat achizițiile publice?
Da, desigur
Nu, niciodată
Acum puteți monitoriza achizițiile publice cu PulsAchiziții.